Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane într-un dosar care vizează achiziții FICTIVE la o companie din subordinea Ministerului Energiei

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane într-un dosar care vizează achiziții FICTIVE la o companie din subordinea Ministerului Energiei
Sursa FOTO: Arhivă GÂNDUL/ Caracter ilustrativ
Publicat: 25/05/2023, 19:41

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în dosarul care vizează gruparea infracţională constituită în Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), din subordinea Ministerului Energiei. Suspecţii făceau achiziţii fictive de bunuri care nu erau livrate, deşi plăţile erau făcute. Gruparea a delapidat bugetul instituţiei cu peste 9,6 milioane de lei, susţin procurorii.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus reţinerea a 12 inculpaţi cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor, alte cinci persoane fiind puse sub control judiciar, anunţă, joi, instituţia, într-un comunicat de presă.

Astfel, în luna mai 2020, funcţionari din cadrul CNCIR S.A. (companie cu capital integral de stat aflată în subordinea Ministerului Energiei) au constituit o grupare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (însuşirea unor sume de bani din patrimoniul companiei). În scopul derulării activităţii infracţionale, membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care au profitat acestora.

”Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziţii fictive de bunuri de la societăţi controlate de membrii grupului infracţional/persoane care au aderat la grupul infracţional/persoane apropiate de membrii grupului infracţional, prin atribuire directă în platforma SEAP. Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziţii a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghişeele unităţilor bancare şi distribuite ulterior între membrii grupului infracţional organizat. Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziţionate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unităţile subordonate – Sucursale regionale şi Puncte de lucru teritoriale”, arată procurorii DIICOT.

Inculpații au făcut aproape 500 de achiziții fictive

În acest fel, gruparea, care a acţionat din mai 2020 până în prezent, a reuşit delapidarea bugetului instituţiei cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 de achiziţii publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie şi birotică, curăţenie şi igienă, materiale de construcţii, accesorii electrice şi alte produse consumabile).

În urma percheziţiilor făcute la domiciliile suspecţilor/inculpaţilor, precum şi la sediul CNCIR şi punctele de lucru ale companiei, la unele puncte de lucru procurorii au constatat fie diferenţe între stocurile faptice şi cele scriptice, fie un consum de bunuri care nu corespunde realităţii.

Joi a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de 6 inculpaţi şi cea a arestului la domiciliu faţă de alţi 6 inculpaţi.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe...
×